GJIONE (2)

Letôr: Martina Pellegrina

Gjone al laude il boncûr di Diu che lu à salvât

21Il Signôr al distinà che un pes di chei grancj al glotès Gjone. E cussì Gjone al restà te panze dal pes par trê dîs e trê gnots. 2Alore Gjone, de panze dal pes, al alçà la preiere al Signôr so Diu 3e al disè:

“O ài clamât de mê preson

e il Signôr mi à rispuindût;

de panze di chel altri mont o ài berlât

e al à scoltât il gno berli.

4Tu mi vevis sgurlât tal cûr dai mârs

e un riul mi veve cerclât di ogni bande;

dutis lis tôs ondis e lis tôs vongulis

si jerin strucjadis sore di me.

5O ài pensât: tu mi âs parât lontan

de tô presince;

ma no molarai instès no di cjalâ

de bande dal to templi sant.

6Lis aghis mi vevin cerclât fin tal cuel,

l’abìs mi veve invuluçât;

lis alghis si jerin intorteadis tal gno cjâf.

7O jeri lât jù fint a lis lidrîs des monts;

o jeri lât jù tune tiere che i siei clostris

mi varessin inclostrât par simpri.

Ma tu tu âs tirade fûr de buse la mê vite,

Signôr, gno Diu!

8Cuant che la vite dentri di me e leve al mancul,

mi soi visât dal Signôr;

e la mê preiere e je rivade

fin tal to templi sant.

9Chei ch’a adorin i idui

a butin di bande la lôr gracie.

10Jo ti fâs un sacrifici cul berli de laude;

ce ch’o ài imprometût lu manten:

la salvece e je dal Signôr”.

11Alore il Signôr i ordenà al pes di butâ fûr Gjone sul ôr dal mâr.