EZECHIEL (31)

Letôr: Ofelia Basaldella

Cuintri dal faraon

311Tal undicesim an, il prin dal tierç mês, mi rivà la peraule dal Signôr: 2“Fi dal om, dîsii al faraon, re dal Egjit, e a la sô potence rogant:

A di cui semeistu te tô grandece?

3Ve: un peç, un cedri dal Liban,

cun biei ramaçs, ch’al fâs une grande ombrene

e alt di sproposit,

cu la spice ch’e sverdee framieç dai nûi.

4 Lis aghis lu àn fat deventâ grant,

l’abìs lu à fat cressi;

al à fat scori i siei flums

dulintor, là ch’al jere plantât

e al à jemplât i siei canâi

par ducj i arbui de campagne.

5Cussì lu à fat cressi alt

plui di ducj i arbui de campagne;

si son moltiplicadis lis sôs menadis,

si son slungjâts i siei ramaçs

pe bondance di aghis ch’al faseve rivâ.

6Framieç des sôs menadis a levin a poiâsi

ducj i ucei dal cîl,

sot dai siei ramaçs a levin a fedâ

dutis lis bestiis de campagne

e sot de sô ombrene a levin a sentâsi

dutis lis gjernaziis.

7Al jere biel te sô grandece

te largjece de sô ramade,

parcè che al veve lis lidrîs

dongje des grandis aghis.

8Nancje i cedris no jerin plui alts di lui

tal zardin di Diu,

i ciprès no jerin a pâr

des sôs menadis

e i platins no jerin

come i siei ramaçs;

nissun arbul tal zardin di Diu

no i stave par dongje par cont di bielece.

9Lu ài fat bielonon

te bondance de sô ramade;

lu invidiavin ducj i arbui dal Eden,

ch’a jerin tal zardin di Diu”.

10Pa la cuâl il Signôr, gno Diu, al dîs cussì: “Za ch’al è lât tant in alt, ch’al à fat sverdeâ la sô spice framieç dai nûi e che si è montât il cjâf pe sô grandece, 11o vuei bandonâlu al roc dai forescj, che lu tratarà seont la sô tristerie: jo lu ài butât di bande. 12Popui forescj, lis piês gjernaziis, lu àn taiât, lu àn butât su pes monts, e lis sôs fueis a son coladis par ogni valade; i siei ramaçs a son stâts crevâts par ogni foran de tiere; ducj i popui de tiere si son slontanâts de sô ombrene; lu àn bandonât.

13Framieç de sô ramade

aromai a van a poiâsi ducj i ucei dal cîl,

dongje dai siei ramaçs

a son dutis lis bestiis de campagne.

14Chest par no ch’a alcin plui la creste, pe lôr grandece, i arbui ad ôr des aghis e, fasint sverdeâ la lôr spice framieç dai nûi, no si sìntin masse sigûrs te lôr altece, parvie ch’a son bagnâts. Difat

ducj a son distinâts a murî,

a lâ ta chel altri mont framieç dai oms,

framieç di chei ch’a van jù te buse”.

15Il Signôr, gno Diu, al dîs cussì: “La dì ch’al è lât jù ta chel altri mont o ài colmât di marum e o ài sierât par lui l’abìs; o ài fermât i siei flums e lis grandis aghis si son fermadis; par lui o ài fat colâ tal aviliment il Liban e ducj i arbui de campagne a son restâts cence fuarce. 16Cul fracàs de sô colade o ài fat sgrisulâ i forescj, o ài fat sgrisulâ chei ch’a van jù te buse cuant che lu ài fat lâ jù ta chel altri mont. Ma sot tiere si consolavin ducj i arbui dal Eden, la part plui biele dal Liban, ducj i arbui ad ôr des aghis. 17Di fat ancje lôr a son lâts jù cun lui ta chel altri mont, insieme cui ferîts di spade, lôr ch’a jerin stâts semenâts sot la sô ombrene framieç dai forescj.

18E cumò a di cui semeistu par glorie e par grandece, fra ducj i arbui dal Liban? Ti àn fat lâ jù sot tiere insieme cui arbui dal Eden. Tu duarmarâs framieç di chei cence circoncision, framieç dai ferîts di spade. Chest al è il faraon e dute la sô potence rogant”. Sentence dal Signôr, gno Diu.