SAPIENCE (7;8)

Letôr: Stefano Gerussi

Salomon al è un om mortâl

71Ancje jo o soi un om mortâl come ducj

e dissendent dal prin ch’al è stât poleât cu la tiere.

Tal grim di mê mari o soi stât imbastît di cjâr,

2rinfuarçât in dîs mês tal sanc,

vignût fûr de semence di un om

e dal gust che si compagne cul durmî.

3Apene nassût, ancje jo o ài respirât l’ajar di ducj

e o soi colât tune tiere par ducj compagne,

e, come ducj, il gno prin berli al è stât il vaî.

4Mi àn tirât sù tes fassis e tai fastidis.

5Nissun re nol à scomençade tun altri mût la sô vite;

6compagne par ducj e je la jentrade inte vite e la sortide.

Salomon j domande a Diu la sapience

7Par chest o ài preât, e mi è stade dade l’inteligjence;

o ài suplicât, e dentri di me al è rivât il spirt de sapience.

8Le ài preferide ai bastons dal comant e a lis sentis dai res

e o ài calcoladis lis ricjecis un nuje a preference di jê;

9no ài metude a pâr di jê la piere plui pressiose,

parceche dut l’aur, denant di jê, al è un pugn di savalon,

e tanche paltan al sarà stimât denant di jê l’arint.

10J ài volût plui ben che no a la salût e a la bielece,

o ài preferît di vêle impen de lûs,

parceche il sflandôr ch’al salte fûr di jê nol va a mont.

11Insieme cun jê mi son vignûts ducj i bens

e tes sôs mans a son ricjecis che no si rive nancje a misurâlis.

12O ài gjoldude dute la mê furtune,

parceche le indrece la sapience,

dome che no savevi ch’e fos jê la mari di dut.

Salomon al pree di podê comunicâ la sapience

13Cence ingjan o ài imparât e cence invidie o spartis,

no vuei platâ lis sôs ricjecis;

14jê e je pai oms un tesaur che nol finis;

chei che s’e procùrin, e àn l’amicissie cun Diu,

racomandâts pai dons dal so insegnament.

15Che Diu mi fasi fevelâ cun sintiment

e pensâ in maniere degne dai dons ch’o ài vûts,

parceche al è lui ch’al indrece la sapience

e che ur dà l’orientament ai savis.

16Tes sôs mans o sin nô e lis nestris peraulis,

ogni sorte di inteligjence e di mistîr dai lavôrs.

17Lui mi à dât la vere cognossince des robis,

par capî l’implant dal mont e la fuarce di ce che lu compon,

18il principi, la fin e la metât dai timps,

il sgjavalgjâsi dai solstissis e il dâsi la volte des stagjons,

19i gîrs dai agns e il puest des stelis,

20il naturâl dai nemâi e l’istint des bestiis,

il podê dai spirts e i resonaments dai umign,

la diviersitât des plantis e lis virtûts des lidrîs;

21dut ce ch’al è platât e palesât lu ài cognossût,

parceche la sapience, ch’e à fat dut, mi à fat di mestre.

La sapience e ven di Diu e a opere tal mont

22E à intorsi un spirt inteligjent, sant,

unic, svareât, fin,

che si môf, ch’al va in sot, cence magle,

clâr, chel nol fâs mâl, amî dal ben, spiçât,

23che no si pò pleâlu, ch’al fâs ben, che j ûl ben al om,

che nol gambie, fêr, cence fastidis,

ch’al pò dut e che dut al viôt

e ch’al travane ducj i spirz

inteligjents, monts, ancje i plui fins.

24La sapience si môf plui svelte di cualunche moviment

e la sô mondisie e jemple e a travane ogni robe.

25E je une soflade de potence di Diu,

un bonodôr rût de glorie dal Onipotent;

par chest nuje di soç nol cole sore di jê.

26E je un rai de lûs eterne,

spieli stralusint de ativitât di Diu

e stamp de sô bontât.

27Seben ch’e je uniche, e pò dut,

restant se stesse, e fâs gnove ogni robe

e a traviers lis etis, jentrant tes animis santis,

e prepare i amîs di Diu e i profetis.

28Difat Diu no j ûl ben a nuje,

dome a chel ch’al sta cu la sapience.

29Jê e je plui biele dal soreli

e a passe ducj i macs des stelis;

confrontade cu la lûs, le vinç ancje chê;

30difat dopo di chê e ven la gnot,

ma la tristerie no pò par mai sumiergi la sapience.

81Jê si slargje cun fuarce di un confin al altri

e a reç cun justissie il mont intîr.

La sapience e je mestre di sience e di virtût

2Cheste le ài amade e cirude di zovin in sù,

o ài cirût di cjolime par nuvice

e mi soi inamorât de sô bielece.

3Jê e onore la sô riunde nobil,

parceche e vîf cun Diu,

e il paron di dutis lis robis j ûl ben.

4Difat jê si sgarge te sience di Diu

e a sielç lis sôs voris.

5Se la ricjece e je un ben di bramâlu inte vite,

ce esal mo plui siôr de sapience,

ch’e fâs dut?

6Se l’inteligjence e lavore,

cuale, di dutis lis robis, fasie plui di jê?

7Se cualchidun j ûl ben a la justissie,

lis sôs voris a son lis virtûz:

e je jê ch’e insegne la temperance e la prudence,

la justissie e la fuartece,

che nissune robe no j zove plui di lôr al om inte vite.

8Se cualchidun al brame une largje sperience,

jê e cognos lis robis stadis e a induvine chês avignî,

e je esperte tai sprocs grivis e tal splanâ lis sofisimis,

e viôt denant trat segnâi e spiei

e l’esit dai moments e dai timps.

La sapience e consee e a console

9O ài duncje decidût di cjolime par compagne de vite,

savint ch’e savarà conseâmi in ben

e confuartâmi tai fastidis e tal dolôr.

10Midiant di jê o varai glorie tes sembleis,

e, seben ch’o soi zovin, onôr dongje dai anzians.

11In judissi o sarai cjatât profont

e denant dai grancj o sarai cjalât cun rivuart.

12S’o tasarai, a staran in spiete;

s’o fevelarai, mi vignaran dongje,

e s’o fevelarai a lunc,

si metaran la man su la lôr bocje.

13Midiant di jê o rivarai a vê la inmortalitât

e a chei daûr di me ur lassarai un ricuart eterno.

14O rezarai i popui, e i forescj a saran sot di me;

15sintint il gno non, tirans cence cûr a trimaran;

framieç dal popul mi palesarai bon

e in vuere plen di coragjo.

16Tornât cjase, in jê o cjatarai la pâs,

parceche la sô companie no dà amarece,

ni il vivi cun jê dolôr,

ma ligrie e gjonde.

La sapience e je don di Diu

17Resonant sun chestis robis dentri di me

e rumiant tal gno cûr

che te parintât cu la sapience si à inmortalitât,

18te sô amicissie gjonde straordenarie,

te vore des sôs mans ricjece di no rivâ a misurâle,

tal stâ simpri cun jê inteligjence

e tal cjapâ part ai siei discors innomine,

o levi cirint cemût rivâ a cjolile cun me.

19O jeri un frut cun buinis cualitâz

e o vevi ereditade un’anime buine,

20o pluitost, jessint bon jo,

o jeri jentrât tun cuarp cence pecjis.

21Ma cognossint che no le vares vude tun altri mût,

se no m’e dave Diu,

– ancje chest al fâs part de inteligjence,

cognossi dontri ch’al ven il don –,

o ài alçât i vôi viers dal Signôr e lu ài preât,

disint cun dut il gno cûr: